Management strategic

Aplicarea principiilor managementului strategic la nivelul mediului de afaceri românesc constituie o practică relativ recentă, extinsă în special odată cu pătrunderea pe piața românească a companiilor multinaționale și a societăților transnaționale, care au contribuit, prin intermediul transferului de know-how, la o profesionalizare intensă a proceselor de management desfășurate la nivelul companiilor autohtone.

​Odată cu intensificarea concurenței pe cvasi-totalitatea piețelor, competiția între agenții economici este purtată din ce în ce mai mult în sfera strategiilor și politicilor, unde companiile încearcă să implementeze sisteme și tehnici moderne de management, capabile să le confere un avantaj competitiv semnificativ în raport cu principalii competitori existenți pe piață. Experiența în domeniul managementului strategic poate fi oferit beneficiarilor cu viziune dinamică și obiectivă asupra pieței pe care aceștia operează.

​Există capacitatea de a furniza informații critice și de a le analiza dintr-o perspectivă multicriterială, astfel încât să existe o contribuție la fundamentarea unui proces decizional bazat pe informație completă și la generarea unor modele de business perfect adaptate contextului instituțional și culturii organizaționale existentă la nivelul clienților. Beneficiind de expertiza licențiată se oferă clienților organizaționali consultanță pentru implementarea celor mai moderne sisteme de management și sprijin în procesele manageriale și decizionale din cadrul organizației prin intermediul unor studii și analize de business cu impact strategic, ce vizează macromediul competitiv al organizației.

Serviciile în domeniul managementului strategic includ:

STRATEGII ȘI STUDII

PLANIFICARE STRATEGICĂ

SISTEME DE MANAGEMENT

INVESTIȚII

REPROIECTARE MANAGERIALĂ

ALTE STUDII STRATEGICE